Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a anunțat în cadrul unei conferințe organizate joi, 21 noiembrie, pe șantierul pasajului Decebal, că strada Avram Iancu va fi redeschisă traficului începând de vineri, 22 noiembrie, la ora 8:00.
“Marți, după-amiază, constructorii au finalizat asfaltarea străzii Avram Iancu, iar astăzi (21 noiembrie) se vor realiza marcajele rutiere necesare pentru redeschiderea circulației”, a declarat primarul Florin Birta.
Întârzieri față de termenele inițiale
Lucrările de modernizare a străzii Avram Iancu au început pe 17 iunie, însă termenul inițial anunțat, care prevedea finalizarea până la începutul anului școlar, nu a fost respectat. Ultimul tronson al șantierului, cel dintre intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu și cea cu strada Evreilor Deportați, a fost abordat abia după 18 octombrie.
În cadrul acestui tronson, s-au desfășurat lucrări de înlocuire a rețelelor de apă, canalizare pluvială, canalizare menajeră și termoficare. Deși termenul stabilit verbal pentru anumite tronsoane nu a fost respectat, viceprimarul Teofil Filimon a subliniat că termenul general de execuție, stabilit contractual împreună cu firma Avril, rămâne 17 decembrie.
Lucrări suplimentare
Viceprimarul a explicat anterior că prioritatea a fost finalizarea intersecției străzii Avram Iancu cu strada Mihail Kogălniceanu, după care au fost demarate lucrările de modernizare pe segmentul rămas. Cu toate acestea, Filimon a menționat că termenul general de execuție nu a fost depășit, iar avansarea lucrărilor a fost influențată de complexitatea proiectului.
Redeschiderea străzii Avram Iancu reprezintă un pas important în fluidizarea traficului din Oradea, facilitând circulația pe una dintre cele mai importante artere ale orașului.