Luni, 21 aprilie 2025, Oradea marchează 106 ani de la instaurarea administrației românești printr-o serie de evenimente solemne și spectaculoase. Manifestările vor începe la ora 12:15 cu o slujbă religioasă Te Deum la Biserica cu Lună, urmată de un moment solemn la statuia Generalului Traian Moșoiu din Parcul Nicolae Bălcescu, unde vor avea loc intonarea Imnului Național, alocuțiuni din partea autorităților și depuneri de coroane. Defilarea detașamentului de onoare va încheia această parte a ceremoniei. 
Punctul culminant al zilei va fi demonstrația Drill Team și concertul de muzică militară susținut de Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” din București, începând cu ora 13:45 în Piața Unirii, la Statuia Regelui Ferdinand. La festivități va participa și președintele interimar al României, Ilie Bolojan, care va fi prezent în Bihor pentru a celebra Paștele alături de familie. 
Totodată, orădenii sunt invitați la Aeroportul Oradea, unde între orele 12:00 și 15:00 vor putea vizita două avioane militare ale Forțelor Aeriene Române: C-130 Hercules și C-27J Spartan. Vizitatorii vor avea ocazia să urce la bordul acestor aparate și să discute cu personalul militar prezent. 
Primarul municipiului, Florin Birta, a subliniat importanța acestui eveniment: „Evenimentul din 21 aprilie este mai mult decât o comemorare. Este o reafirmare a valorilor care au stat la baza dezvoltării Oradiei: identitate, unitate, respect față de trecut și încredere în viitor. Îi invităm pe toți orădenii să participe și să simtă, împreună cu noi, emoția acestui moment”. 
Evenimentele comemorează intrarea trupelor române în Oradea la 20 aprilie 1919, sub comanda generalului Traian Moșoiu, marcând un moment semnificativ în istoria orașului.