Abonează-te

Rămâi la curent cu cele mai importante știri.

Apăsând butonul Subscribe, confirmați că ați citit și sunteți de acord cu Politica de confidențialitate și Termenii de utilizare

Amenajarea noului parc din Cartierul Nufărul a început. Proiect de peste 320.000€ pentru o nouă zonă verde în Oradea

Locuitorii din Cartierul Nufărul din Oradea vor avea în curând acces la o nouă zonă verde, după ce au început lucrările de amenajare a unui parc modern în zona străzilor Grigore Moisil și Ion Irimescu. Parcul, situat în apropierea Liceului Teologic Penticostal Betel și a noii creșe de pe strada Ion Irimescu, este destinat tuturor categoriilor de vârstă și va cuprinde facilități pentru recreere, sport și relaxare.

Lucrările în desfășurare
În prezent, se efectuează lucrări de terasament pentru amenajarea terenului de sport, a locului de joacă, a trotuarelor și a spațiilor de relaxare. De asemenea, se lucrează la fundațiile pentru stâlpii ce vor împrejmui terenul de sport. Următoarea etapă include racordarea parcului la utilități, respectiv energie electrică, apă și canalizare, pregătind astfel terenul viran de 3.230 mp, anterior folosit ca parcare neamenajată, pentru a deveni un spațiu verde multifuncțional.

Facilități pentru toate vârstele
Noua zonă verde va avea o suprafață de 2.121 mp de gazon și va include locuri de joacă cu tartan colorat, dotate cu trambuline, tobogane, leagăne și balansoare, un spațiu de relaxare, teren de sport, alei pietonale, cișmea, mobilier urban (bănci și coșuri de gunoi), precum și un sistem de iluminat cu LED. Pentru a îmbunătăți peisajul, vor fi plantați 98 de arbori, printre care brad argintiu, mesteacăn pletos, castan, chiparos de California și magnolie, alături de arbuști, plante perene și graminee.

Advertisement

Detalii tehnice și buget
Proiectul este executat de SC STRATEGII DE VIITOR SRL, valoarea contractului fiind de 1.656.254,83 lei fără TVA. Suma acoperă atât proiectarea, cât și execuția lucrării, dar și întreținerea parcului pe o perioadă de cinci ani de la finalizarea acestuia. Lucrările au început la sfârșitul lunii trecute și au o durată de execuție estimată la 2,5 luni, astfel că parcul va putea fi inaugurat în scurt timp, oferind cartierului Nufărul un nou spațiu de recreere și socializare pentru întreaga comunitate.

Add a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Rămâi la curent cu cele mai importante știri.

Apăsând butonul Subscribe, confirmați că ați citit și sunteți de acord cu Politica de confidențialitate și Termenii de utilizare
Advertisement